Doi pași pentru succes. Made in Argentina
Bun! Rămânem în America Latină, o zonă foarte spectaculoasă nu numai prin muzică și dans, dar și prin atitudine, cultură, stil de viață sau afaceri. Chiar o zonă spectaculoasă!
Dacă azi vorbim despre Argentina să ne gândim oare la celebrul Tango sau la spiritul de luptă și talentul fotbaliștilor de aici? Ce au aceste în comun cu proiectul nostru antreprenorial? Exact pasiunea și succesul. Despre asta vorbim, acestea sunt două elemente fundamentale pentru antreprenori.
Se tot vorbește despre leadership, în fel și chip, cu definiții sau explicații care mai de care. Ba că liderul este mereu în față (pe post de șef), ba ca el este la mijloc (ca eficiență) sau că „trebuie” să fie ultimul pentru a face ca treaba să meargă bine. Chestia asta cu ultimul este mai specifică zonei balcanice, o moștenire rămasă din trecut, când fără șef’ treaba nu merge iar șeful este Mare Șef’. Pe bune! Chiar o prostie asta, pentru zona antreprenorială. Nu comentăm aceste direcții, pentru că nu face obiectul scrisorii de azi.
Întrebarea mea este ce faci tu ca lider? Cât de mult te implici și pe ce direcție? Auzeam, cu ceva timp în urmă, că dacă un antreprenor știe toate problemele cu care se confruntă afacerea atunci ceva nu e prea bine. Aici există ceva adevăr, dar depinde de mărimea afacerii.
După părerea mea, treaba asta cu liderul trebuie să fie extrem de simplă. Un lider trebuie să știe clar direcția (obiectivul) să găsească cei mai buni oameni (angajați sau parteneri), resurse financiare pentru acest obiectiv și să facă evaluări periodice.
Cam atât! Restul este doar despre vorbe sau încercări chinuite de micro management. Nu uita că lucrurile simple cer foarte multă concentrare, nu e chiar așa floare la ureche.
Ok. Trecem peste zona de leadership și ajungem la echipa ta operativă. Să mai spun că asta are ceva legătură cu tangoul și fotbalul? Da! O treabă de pasiune, organizare și succes.
Chiar! Tu cum definești succesul (pe scurt) în afacerea ta? De ce faci asta? Ce te motivează?
Succesul nu este doar un cuvânt sau un obiectiv. Succesul este o consecință dată de cele de mai sus. Uneori acesta este un indicator financiar, alteori este despre tine sau echipa ta.
În concluzie, un lider, în calitate de antreprenor, este cel care reușește să-și atingă obiectivul cu o echipă motivată și antrenată pentru succes. Banii sunt doar un instrument pentru succes și nu o destinație.
Pasiunea este bună în antreprenoriat atâta timp cât are un obiectiv simplu, ușor de înțeles și de măsurat.
Suntem echipa Geseidl și împreună cu tine căutăm soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România. Nu este greu, nu este imposibil. Trebuie doar să concentrăm pe acțiuni cu adevărat importante.