Echipa Geseidl Consulting Group - firma contabilitate Ploiesti
Din 2003

Cum definim succesul, după toată experiența noastră?

Cu un singur cuvânt. Încredere

Încă de la început, am avut încredere că afacerea noastră de familie poate face performanță, într-un domeniu specific marilor companii. În iulie 2003, am deschis prima pagină, pe atunci goală, și am început să scriem despre succes, zi de zi, an de an, fără să uităm niciodată valorile inițiale.

Succesul este despre încredere.

Acum, după majorat, fundamentele sunt aceleași, dar în timp acestea au devenit mai puternice, adaptate la noua eră digitală.

Am avut încredere sa învățăm, de multe ori chiar și din greșelile noastre, am avut încredere să mergem mai departe pe acest drum alături de clienții noștri, care la rândul lor au avut încredere în noi.

Și azi, după ani de evoluție, suntem un brand național cu servicii de contabilitate, audit, HR, consultanță fiscală și IT. Ne-am consolidat ca o echipă antrenată pentru succes, cu oameni sinceri și dedicați: specialiști în economie, experți contabili, consultanți fiscali, inspectori de resurse umane, specialiști în tehnologie, cu toții conectați la noua evoluție digitală.

Încrederea nu este o naivitate, atâta timp cât aceasta se bazează pe valori bine definite și o evaluare constantă.

Valorile brandului:

Inovație
Organizare
Mentorat
Perseverență

Acreditări și Recunoaștere Profesională

Credențiale care confirmă peste două decenii de excelență în servicii profesionale.

CECCAR #1 Prahova
CAFR Rating A
ANEVAR
CCF #233
ISO 9001:2015
ASPAS
Geseidl - certificari si acreditari profesionale

De unde am început?

Oare ce poate fi atât de fascinant la adunat numere, completat mii de formulare și umblat cu tone de hârtii? Dacă vezi doar aceste lucruri pare incredibil, chiar inuman să îți placă așa ceva, nu? Pasiunea pentru acest domeniu nu apare peste noapte și nici din senin… Acum mulți ani, dna Popa Gica, inițiatorul ideii Geseidl și-a început cariera în domeniul economic. Treptat, prin dedicarea pe care a avut-o pentru această meserie a insuflat și celor din jur dorința de performanță și, atunci când momentul economic a fost oportun, a pus bazele firmei Geseidl.

Plecând de la valorile familiei, am descoperit și ne-am însușit motivația pentru care să iubim această profesie și anume să ajutăm pe cei din jurul nostru, să le aducem speranță acolo unde pare că nu mai e nimic de făcut, să îi ajutăm să zâmbească pe cei care nu cred că se mai poate zâmbi în ziua de azi, să dăm încredere celor care nu văd de ce să mai continue, să punem umărul alături de cei care au nevoie de sprijin. Este minunat să descoperi cât de ușor poți face lumea mai bună, din pătrățica ta.

GELA POPA - Fondatorul Geseidl Consulting Group

GELA Popa - Fondatorul Geseidl

Gica Popa, sau „Gela”, așa cum îi spuneau cu mult drag familia și prietenii, s-a născut la Brăila, la 22 februarie 1957, fiind cea mai mică dintre cei 10 frați ai familiei Crăciun-Seidler.

Cu o fire ambițioasă și un caracter puternic, nu s-a lăsat niciodată în voia destinului și a luat viața în propriile mâini. A luptat întotdeauna pentru corectitudine și pentru principiile care i-au ghidat atât cariera, cât și viața.

Cu generozitate și talent, a insuflat tot ceea ce înseamnă spiritul Geseidl. În 2003 a pus bazele companiei căreia i-a împrumutat inclusiv numele. A generat și a implementat ideile care au dus la formarea unei echipe de succes.

Prin puterea exemplului a creat și dezvoltat binecunoscuta „Școală Geseidl”, prin care tinerii profesioniști au avut ocazia să se formeze într-un mediu profesional și etic.

A reușit să câștige încrederea clienților prin corectitudinea de care a dat dovadă, tratând fiecare situație cu seriozitate și respect față de profesia căreia i s-a dedicat cu multă pasiune.

Chiar dacă sănătatea a ținut-o uneori departe de profesia mult iubită, a coordonat și apoi a predat ștafeta către fiul dumneaei, Robert Popa, care a continuat și continuă împreună cu echipa Geseidl să dezvolte principiile deprinse în ultimii ani.

A reușit să influențeze modul de gândire al numeroșilor „elevi” și a impus o conduită demnă de urmat.

Cu respect și onoare, ne revine sarcina să continuăm moștenirea lăsată și să o ducem în continuare mai sus, până la nivelul dorit de dumneaei.

Istoricul nostru

2003

  • Iulie 2003, crearea Geseidl

  • Decembrie 2003, 4 angajați și 2 stagiați

2004

  • Februarie 2004, investim în departamentul IT

  • Iulie 2004, extinderea și reamenajarea primei sedii

  • Decembrie 2004, Geseidl avea deja 7 angajați

2005

  • Februarie 2005, începem implementarea Sistemului de Management al Calității

  • Iulie 2005, semnăm contractul nr. 50

  • August 2005, primul teambuilding Geseidl (și tortul aniversar la 2 ani)

  • Octombrie 2005, am fost certificați conform standardului ISO 9001:2000 de către AJA Registrars (certificat nr. 05/9449/20.10.2005)

2006

  • Ianuarie 2006, continuăm procesul de recrutare. Implementăm sistemul intern intensiv de formare. Semnăm contractul nr. 100. Înființăm Departamentul de Resurse Umane Geseidl

  • Februarie 2006, teambuilding-urile devin deja o tradiție (ajungem la 4 teambuilding-uri/an). Devenim membri ANEVAR

  • Iulie 2006, extindem din nou sediul

  • August 2006, Sistemul de Management al Calității se upgradează la a doua versiune

  • Noiembrie 2006, ne întâlnim cu primii clienți cărora le furnizăm implementarea ISO9001

  • Decembrie 2006, suntem deja în Top 10 conform bazei de date a Registrului Comerțului

2007

  • Februarie 2007, echipa depășește 20 de membri

  • August 2007, sărbătorim 5 ani de Geseidl pe coasta Egee

  • Decembrie 2007, semnăm contractul nr. 200

2008

  • Ianuarie 2008, trecem la software-ul de management Gestime

  • Iulie 2008, suntem membri ai Camerei Consultanților Fiscali din România, înregistrați ca firmă de consultanță fiscală Ploiești cu nr. 233 în Registrul. În prezent, pe site-ul CCF, firmele de contabilitate nu mai sunt listate, dar ne puteți găsi la nr. 92/Prahova. (Popa V. Gica)

  • Decembrie 2008, obținem locul I în județul Prahova pentru servicii de contabilitate

    🏆 Locul I CECCAR

2009

  • Ianuarie 2009, echipa depășește 30 de membri

  • Februarie 2009, obținem certificarea Sistemului de Management al Calității conform standardului internațional ISO 9001:2000, prin organismul de certificare TÜV Rheinland, pentru domeniul certificat

  • Octombrie 2009, facem față crizei prin investiții majore în IT

  • Decembrie 2009, obținem locul I în județul Prahova pentru servicii de contabilitate, din nou

    🏆 Locul I CECCAR
Geseidl 2009

2010

  • Ianuarie-septembrie 2010, dezvoltăm la Geseidl software-ul de management - Gestock

  • August 2010, teambuilding-ul nr. 20

  • Septembrie 2010, reluăm creșterea economică

  • Decembrie 2010, obținem locul I în județul Prahova pentru servicii de contabilitate, din nou

    🏆 Locul I CECCAR
Geseidl 2010

2011

  • Mai 2011, avem doi experți evaluatori înregistrați la ANEVAR

  • Iunie 2011, obținem certificarea Sistemului de Management al Calității conform standardului internațional ISO 9001:2008, conform autorității de certificare TÜV Rheinland, pentru domeniul contabilitate, salarizare Ploiești

  • Septembrie 2011, semnăm contractul nr. 300

  • Septembrie 2011, CECCAR Prahova ne onorează cu locul I și premiul special în Topul Companiilor de Contabilitate din Prahova

    🏆 Locul I CECCAR
  • Octombrie 2011, primim calificativul A de la Camera Auditorilor din România

  • Decembrie 2011, obținem locul II în județul Prahova pentru servicii de contabilitate și audit financiar

Geseidl 2011Geseidl 2011

2012

  • Iulie 2012, devenim membri UNEVAR, nr. 5396 în listă

  • Septembrie 2012, CECCAR Prahova ne onorează din nou cu locul I și premiul special în Topul Companiilor de Contabilitate din Prahova

    🏆 Locul I CECCAR
  • Octombrie 2012, obținem locul III în România, pentru mici companii de contabilitate de la CECCAR România

  • Noiembrie 2012, teambuilding-ul Talea, votat ca „cel mai reușit teambuilding Geseidl!”

  • Decembrie 2012, primim locul I de la CCIPH, pentru mici companii de contabilitate

Geseidl 2012Geseidl 2012

2013

  • Martie 2013, renașterea Geseidl

  • August 2013, Geseidl împlinește 10 ani

  • Septembrie 2013, CECCAR Prahova ne onorează din nou cu locul I și premiul special în Topul Companiilor de Contabilitate din Prahova

    🏆 Locul I CECCAR
Geseidl 2013

2014

  • August 2014, lansăm programul Geseidl Start Plus (prima ediție)

  • Septembrie 2014, CECCAR Prahova ne onorează din nou cu locul I și premiul special în Topul Companiilor de Contabilitate din Prahova

    🏆 Locul I CECCAR
Geseidl 2014

2015

  • Ianuarie 2015, program de formare pentru tinerii experți contabili (parteneriat cu CECCAR Prahova)

  • Aprilie 2015, participăm la evenimente organizate de Clubul Tinerilor Experți Contabili din România

  • Mai 2015, programul Geseidl Start Plus 2015 (a doua ediție)

  • Septembrie 2015, în Ziua Națională a Contabilului, CECCAR Prahova ne onorează din nou cu locul I și premiul special în Topul Companiilor de Contabilitate din Prahova

    🏆 Locul I CECCAR
  • Septembrie 2015, primul teambuilding pe temă sportivă … aproape ca la Olimpiadă

Geseidl 2015

2016

  • Martie 2016 – Teambuilding – vizită de afaceri la clienții Geseidl

  • Aprilie 2016 – Atelierul „Impactul schimbărilor fiscale asupra profesiei contabile” – Clubul Tinerilor Experți Contabili din România și CECCAR Prahova

  • Septembrie 2016 – în Ziua Națională a Contabilului, CECCAR Prahova ne onorează din nou cu locul I și premiul special în Topul Companiilor de Contabilitate din Prahova pentru realizări deosebite

    🏆 Locul I CECCAR
  • Septembrie 2016 – participăm la conferința internațională „Evaluarea pentru garantarea împrumutului” organizată de ANEVAR

  • Noiembrie 2016 – suntem prezenți la lansarea cărții „Carta albă Regiunea Sud” 2016 Federația Regională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Muntenia de Sud a CECCAR

  • Decembrie 2016 – participăm la evenimentul CECCAR- „Pentru tine, Doamne”

Geseidl 2016Geseidl 2016Geseidl 2016

2017

  • Primim locul I și premiul special de la CECCAR Prahova

    🏆 Locul I CECCAR
  • Suntem pe primul loc în Top Business România, județul Prahova, la „Activități juridice și contabile (COD 69)

  • Geseidl Startups ocupă locul III în Top Profit România 2017 Prahova

Geseidl 2017Geseidl 2017Geseidl 2017

2018

  • Lansăm proiectul Geseidl Art. Este proiectul nostru ambițios care pune ideea de comunitate în prim-plan. O comunitate care, dincolo de cifre sau proiecte, adună oamenii de afaceri în jurul dorinței de a „face un lume mai bună”. Nu, nu este o utopie sau un proiect social. Geseidl Art este o viziune a schimbării. Suntem dovada că „se poate” și demonstrăm că arta este în tot ceea ce facem.

2019

  • Organizăm Atelierul dedicat resurselor umane la Hotelul Prahova.

  • Primim locul I și premiul special de la CECCAR pentru categoria „Companii de expertiză contabilă”

    🏆 Locul I CECCAR
  • Continuăm proiectele ambițioase Geseidl Art și Asociația Geseidl Sport și Sănătate, proiecte ambițioase bazate pe ideea de comunitate.

  • Ne asociem cu Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești și încurajăm studenții să creadă în ei și în planurile lor.

Geseidl 2019

2020

  • Organizăm împreună cu CECCAR și CCIPH Ziua Națională a Contabilului Român.

  • Am lansat proiectul „Business Colors”!

  • Continuăm proiectele ambițioase Geseidl Art și Asociația Geseidl Sport și Sănătate, proiecte ambițioase bazate pe ideea de comunitate.

Geseidl 2020

2021

  • Am fost prezenți la cel mai important eveniment de contabilitate, fiscalitate și afaceri al CECCAR: Congresul Profesiei Contabile Române, 29-30 septembrie 2021. Digitalizarea, globalizarea, soluțiile integrate pentru afaceri sunt printre cele mai mari provocări întâlnite în toate domeniile, cu atât mai mult cu începutul pandemiei COVID-19. (Contabilul Generației Următoare)

  • Grupul de Consultanță Geseidl sărbătorește 18 ani de la deschiderea primei pagini a unei povești de succes în afaceri.

  • Geseidl EFC ocupă locul I în categoria Companiilor de Expertiză Contabilă.

    🏆 Locul I CECCAR
  • Geseidl Art lansează campania Culturi Antreprenoriale din întreaga Lume.

  • Geseidl lansează serviciul digital de salarizare mai devreme în acest an pe noua platformă GSG.

  • Am lansat proiectul ambițios al Asociației Geseidl Sport și Sănătate pentru strângerea de fonduri pentru oxigenarea unei noi stații la Spitalul CF din Ploiești.

Geseidl 2021

2022

  • Locul I - Top Membri CECCAR

    🏆 Locul I CECCAR
  • Promovarea unui stil de viață sănătos în parteneriat cu Energy Cycling

  • Sărbătorim 19 ani de activitate

  • Continuăm proiectul ambițios GesART - Lideri

  • Împreună cu Asociația Geseidl Sport și Sănătate, continuăm proiectele ambițioase

Geseidl 2022

2023

  • CECCAR Prahova ne onoreaza din nou cu Locul I in Topul Companiilor de Expertiza Contabila, pentru al 16-lea an consecutiv

    🏆 Locul I CECCAR
  • Geseidl Group depaseste cifra de 3.8 milioane RON cifra de afaceri consolidata

  • Continuam proiectele de responsabilitate sociala prin Asociatia Geseidl Sport si Sanatate

2024

  • Sarbatorim 21 de ani de activitate cu o cifra de afaceri in crestere constanta

  • CECCAR Prahova ne onoreaza din nou cu Locul I si premiul special in Topul Companiilor de Expertiza Contabila

    🏆 Locul I CECCAR
  • Lansam serviciul de Inteligenta Artificiala pentru clientii Geseidl

2025

  • Geseidl sarbatoreste 22 de ani. Continuam traditia excelentei si a inovatiei

  • Extindem domeniul IT cu Geseidl IT Solutions - servicii de infrastructura, cloud si securitate cibernetica

  • CECCAR Prahova ne onoreaza din nou cu Locul I si premiul special in Topul Companiilor de Expertiza Contabila, pentru al 18-lea an consecutiv

    🏆 Locul I CECCAR

Despre noi

geseidl logo

Soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România

Geseidl Consulting Group

Str. Ana Ipătescu, Nr. 20, Cod 100337,
Ploiești, Prahova, Romania

Acreditări profesionale

CECCAR #1 Prahova
CAFR Rating A
ANEVAR
CCF #233
ISO 9001:2015
ASPAS
ANPC SAL - Solutionarea Alternativa a LitigiilorANPC SOL - Solutionarea Online a Litigiilor

Copyright ©2017-2026 Geseidl Consulting Group. Toate drepturile rezervate.