Termene Contabile și Obligații de Audit

Termene Contabile și Obligații de Audit

Mădălina Constantinescu, Consultant Geseidl

Intrăm într-o perioadă importantă pentru toate companiile care doresc să-și încheie anul financiar corect, eficient și în deplină conformitate. Dincolo de simpla bifare a unor obligații fiscale, luna aprilie și lunile care urmează sunt un bun moment pentru a privi în profunzime asupra sănătății financiare a companiei.

 

Ce trebuie să știți:

Termene Contabile și Obligații de Audit – Ce Trebuie să Știe Orice Companie în Această Perioadă

Situațiile Financiare Anuale – Mai Mult Decât un Formular

Până la 31 mai, companiile trebuie să depună bilanțul anual, însoțit de toate anexele obligatorii: contul de profit și pierdere, note explicative, raportul administratorului și propunerea de repartizare a rezultatului. Este nu doar o obligație legală, ci o oportunitate de analiză strategică.

Atenție
! Pentru ONG termenul de depunere al situațiilor finaciare este 30 aprilie.

SAF-T – Noul Standard al Rigorii Fiscale

Fișierul SAF-T (D406) a devenit o componentă esențială a dialogului cu ANAF. Pentru contribuabilii mari și mijlocii, depunerea lunară sau trimestrială a acestui fișier este obligatorie. El reflectă în detaliu tot ce ține de tranzacții, stocuri, TVA și active, așadar acuratețea este esențială.

Scăderea Indicatorilor – Implică Audit?

Este o întrebare pe care o primim des: „Dacă am avut o scădere de activitate, trebuie să fac audit?” Răspunsul este nu automat, dar merită câteva precizări.

Conform reglementărilor în vigoare, auditul statutar devine obligatoriu dacă, timp de două exerciții financiare consecutive, o companie depășește cel puțin două dintre aceste praguri:

·       Cifră de afaceri netă: 32 milioane lei

·       Total active: 16 milioane lei

·       Număr mediu de salariați: 50

Dacă limitele a două dintre cele trei criterii menționate nu sunt depășite în două exerciții financiare consecutive, entitatea este scutită de efectuarea auditului, iar auditul poate deveni opțional.

Recomandarea noastră: Revizuiți și analizați lunar indicatorii financiari cheie (lichiditate, rentabilitate, solvabilitate). Scăderile constante ar putea necesita măsuri suplimentare – fie în sfera auditului, fie a controlului de gestiune.

Pentru a vă sprijini în gestionarea corectă a obligațiilor contabile, venim în ajutorul dumneavoastră cu un mic checklist orientativ care sintetizează termenele importante din această perioadă, alături de câteva puncte cheie privind criteriile efectuării auditului statutar.

Checklist-uri utile: https://drive.google.com/file/d/1zk_x6cYfiZxQdQ2akBrF6JZgReyh-xmb/view?usp=sharing

 

Dacă aveți nelămuriri privind obligațiile contabile sau doriți o evaluare a eligibilității pentru audit, echipa noastră este aici să vă sprijine. Pentru sprijin personalizat în analizarea indicatorilor, stabilirea nevoii de audit sau întocmirea situațiilor financiare, echipa Geseidl vă stă la dispoziție.

Contact: office@geseidl.ro
Website: www.geseidl.ro

 

 

Geseidl Consulting Group

CECCAR #1 Prahova · CAFR Rating A · ANEVAR · CCF #233 · ISO 9001:2015

Află mai multe despre noi →

Despre noi

geseidl logo

Soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România

Geseidl Consulting Group

Str. Ana Ipătescu, Nr. 20, Cod 100337,
Ploiești, Prahova, Romania

Acreditări profesionale

CECCAR #1 Prahova
CAFR Rating A
ANEVAR
CCF #233
ISO 9001:2015
ASPAAS
ANPC SAL - Solutionarea Alternativa a LitigiilorANPC SOL - Solutionarea Online a Litigiilor

Copyright ©2017-2026 Geseidl Consulting Group. Toate drepturile rezervate.