Lideri pentru Pace

Lideri pentru Pace

Lideri pentru Pace

Hei, oficial suntem în prima săptămână de primăvară, un anotimp al frumosului și al speranței, un anotimp cu multe flori și respect pentru doamnele și domnișoarele de lângă noi.

Dar sunt ceva vremuri când merită să ne gândim și la ceea ce ne unește, la ceea ce putem face pentru cei de lângă noi. Caracterul oamenilor este pus în evidență, mai ales în momente dificile. Pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de micile sau marile realizări, inclusiv de un antreprenoriat sănătos, au fost lideri curajoși care au “luptat” pentru drepturi, aparent banale. Dar oare sunt banale?

Pai să vedem cum stau lucrurile. Cu siguranță știm că Alfred Nobel (chimist, inventator și om de afaceri) a fost acel personaj care a inventat dinamita și care, prin testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an, sub formă de premii, celor care au adus cele mai mari servicii umanității. Aici vorbim despre celebrul Premiu Nobel pentru pace. Totul a început din anul 1901, când un om de afaceri elvețian (Henri Dunant) a pus bazele a ceea ce noi știm a fi Crucea Roșie. A fost primul laureat Nobel pentru pace. Și da, Crucea Roșie este astăzi un reper pentru toată planeta.

De atunci, lista laureaților cu Premiul Nobel pentru pace este foarte lungă, cu personalități care au scris sau cu personalități care au luptat pentru această minunată pace. Sunt multe nume care ne sunt absolut necunoscute, dar ne bucurăm întotdeauna atunci când este bine alături de oamenii din firma noastră și alături de familie. Nimic nu poate fi banal!

Revenim la antreprenoriatul nostru, cu legătură directă pe acest subiect, pentru că și în interiorul unei companii poate fi pace sau război. Să vorbim despre cultura antreprenorială internă sau despre un anume stil de management? Depinde doar cine ești și ce vrei să faci într-o organizație, indiferent de mărimea acesteia. Tot vorbim despre minunatul lider dacă trebuie să fie în fața oamenilor, în spatele acestora sau chiar in mijlocul lor. Contează? Poate că nu atât de mult. Asta e doar o poză. Ceea ce contează cu adevărat este ce aduce liderul în acesta organizație. Știi cum e treaba aia cu … dacă semeni vânt, culegi furtună?

Cultura organizațională nu este doar o treaba de manual, că așa dă bine la imagine. Este vorba despre o întreagă “mașinărie” care trebuie să funcționeze eficient și profitabil. Și peste toate astea, oamenii trebuie să fie fericiți? Wow! Cum faci schema asta? Pare o Misiune Imposibilă. Pare! Dar, dacă acel antreprenor care vrea mai multă eficiență știe să construiască o echipă motivată, o echipă unită prin obiective și rezultate, atunci misiunea poate să devină posibilă. Altfel, un management al stresului, al terorii KPI sau al celui care trebuie să fie „cel mai bun” poate genera un război rece în toată organizația.

Morala episodului de astăzi este despre frumusețea unei companii, prin respectul față de oameni și printr-un model de management care să aducă eficiență și satisfacție. Un model de pace care să genereze dezvoltare pe termen lung. Și … să nu uităm să apreciem ceea ce avem mai frumos alături de noi.

La mulți ani doamnelor și domnișoarelor, cu o primăvară plină de bucurii!

Suntem echipa Geseidl și împreună cu tine căutăm soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România. Nu este greu, nu este imposibil. Trebuie doar să concentrăm pe acțiuni cu adevărat importante.

www.geseidl.ro

PS: Poate că merită să vezi, măcar din curiozitate, admirabila listă a laureaților Premiului Nobel pentru pace. https://ro.wikipedia.org/wiki/Premiul_Nobel_pentru_pace

Despre noi

geseidl logo

Soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România

Geseidl Consulting Group

Str. Ana Ipătescu, Nr. 20, Cod 100337,
Ploiești, Prahova, Romania

Copyright ©2017-2024 Geseidl Consulting Group. Toate drepturile rezervate.