Un film de excepție
Astăzi avem o zi de film, dar nu la întâmplare. Indiferent de vreme sau vremuri, filmele au făcut mereu parte din viața noastră, fie ea și antreprenorială. Poate un mod de relaxare, poate o lecție de viață, poate un sfat de afaceri. De ce, nu? Acum avem acces, prin rețeaua online, la sute de filme, regii sau scenarii care mai de care. Dar! Și filmul a avut un început, cu ceva lideri remarcabili care acum par total istorici, într-o era digitalizată.
Îți spune ceva, celebrul personaj Charlie Chaplin (n.1889)? Ceva simplu, fără cuvinte. Doar simplu și expresiv. Până la urmă, cred că tot festivismul și teribilismul cinematografic de astăzi este o expresie a supremației comerciale. Un tipar al „celui mai bun”. De cele mai multe ori avem navete spațiale, lupte, viteză, spectacol și cam atât.
Da, astăzi vrem să vorbim despre un umor sensibil, simplitate dezarmantă și o echipă unită. Trei ingrediente care definesc poate un succes memorabil. Multe afaceri vor pur și simplu, pe nepusă masă, să fie de top. Ok. Cu ce preț și pentru cât timp? Breaking News! Acest „de top” este atât de fragil. De ce oare nume de succes sau brandurile de succes rămân peste timp. Simplu! Pentru că ele construiesc. Construiesc generații, construiesc încredere, construiesc succesul în timp și nu peste noapte, pe hârtie.
Ce înseamnă umorul simplu în business? Este despre sănătatea afacerii. Zâmbetul sincer al oamenilor înseamnă satisfacție. Este despre starea aia de bine când afacerea merge bine și echipa ta are chef de glume. Este momentul acela în care oamenii sunt relaxați chiar dacă obiectivele sunt din ce în ce mai ambițioase. Umorul este pentru oamenii. Nu am citit nicăieri, dar am simțit mereu că oamenii relaxați sunt mult mai productivi decât cei apăsați de griji și responsabilități, uneori inutile. Asta chiar este o lecție de management, o monitorizare pentru dezvoltarea afacerii tale.
Se știe faptul că marii lideri vorbesc puțin și au un simț fin al umorului, fix atât cât trebuie. Cu cât mai multe vorbe, cu atât mai puțină eficiență. Și aici intrăm pe zona de simplitate. Nu de puține ori aud despre ședințe sau obiective pline de festivism mega eroic. Oare? Cine le înțelege în afara managerului? Mai nimeni. Și atunci? Revenim la simplitate. Umorul „Chaplin” înseamnă studiu, analiză și relevanță. Forte multă muncă, ce definește umorul sănătos prin simplitate. Vorbim mult și facem puțin. Nu este o glumă să știi să glumești cu oamenii din echipa ta, sa-i motivezi, să-i faci să adere la valorile tale. Se poate face asta simplu, doar prin câteva cuvinte inteligente. Yeee!
Nu uita că, indiferent de tehnologie, proceduri sau evaluări de performanță, oamenii au nevoie de starea de bine, pentru a fi performanți. În definitiv, chiar vrei performanță, nu? Păi! Sunt foarte mult locuri de muncă, bine plătite, unde paradoxal găsești oameni apatici, fără acel ceva care să „coloreze” atmosfera. Nu spun acum faptul că locul de muncă trebuie să fie un adevărat circ, nicidecum. Responsabilitățile sunt responsabilități, obiectivele sunt obiective, dar … sigur mai trebuie și omul din spatele rutinelor. Acel om care bea un ceai sau o cafea, care zâmbește atunci când are un motiv bun pentru asta.
Morala episodului de astăzi este despre dezlegarea la zâmbete, într-o echipă care are nevoie de performanță. Puține vorbe și multă inteligență. Despre asta este vorba în modelul „Chaplin”. Un model minimalist, dar bine gândit. Un model aparent banal, dar super eficient pentru oameni care știu să combine zâmbetul cu eficiența. Da, despre asta este vorba. Chiar nu este ceva ieșit din comun sau contra-performant. Este doar despre oamenii din echipa ta care știu să zâmbească, atunci când au un motiv bun pentru asta.
Suntem echipa Geseidl și împreună cu tine căutăm soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România. Nu este greu, nu este imposibil. Trebuie doar să concentrăm pe acțiuni cu adevărat importante.