Critica antreprenorială

Critica antreprenorială

Critica antreprenorial ă

Iată-ne ajunși și la început de aprilie, anul 2022, mai precis pe unu aprilie. Oficial, o dată (re)cunoscută ca Ziua Păcălelilor. Oare mai era nevoie de o zi dedicată pentru acest lucru? Oare nu de puține ori reușim să … „Ne furăm singuri căciula”, tot anul? Și totuși, hai să aniversăm această zi, așa cum se cuvine.

Despre ce este vorba în această minunată scrisoare de astăzi? Cum nu se poate mai bine, despre satiră. Exact! Satira este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omenești, adesea într-un mod foarte constructiv. Și ce personaj este mai potrivit pentru acest episod? Nimeni altul decât George Bernard Shaw . Cei care gustă această formă de exprimare, știu că satira reprezintă o premisă pentru succes. Pare ironic, dar așa este. Un fel de „haz de necaz”, cum am spune noi.

Nu este lipsit de importanță faptul că George  Bernard Shaw a fost și Laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în anul 1925. Deci? Nu este chiar de râs. Și ca să facem o scurtă legătură cu episodul trecut, hai să vedem ce ne spune acest personaj, pe cât de satiric, pe atât de relevant.

„Și optimistul, și pesimistul contribuie la societate. Optimistul a inventat avionul, pesimistul a inventat parașuta.” Corect! Și acum, să revenim la treaba noastră antreprenorială, cu un ușor iz satiric, pentru o înțelepciune sănătoasă. Căci despre asta este vorba la noi, nu?

Critica antreprenorială . Cât de pregătit ești pentru critici, pentru acei oameni care au curajul de a spune ceva împotriva unor decizii sau a unor activități curente din firmă? Hm! Sună periculos, a revoltă sau a tupeu? No! Sună a determinare și implicare. Știi tu! Mereu există oameni care au ceva de spus, mai ales acum la noile generații X,Y, Z sau Millennials. Treaba asta era și în perioada interbelică, atunci când acei critici de arhitectură, artă sau de teatru reprezentau un punct de vedere obiectiv, lipsit de interese meschine. Arta din perioada respectivă se vede și astăzi, cel puțin în România. Nici atunci poate că nu era totul roz, dar curajul de a spune sau curajul de a înțelege o critică avea o mare valoare. Înțelegi? De aici pleacă totul.

Personal, am văzut fel și fel de oameni, atât din zona angajaților umili sau cu tupeu cât și din „universul” antreprenorilor cu acel … „nu-mi spui tu mie ce să fac, pe banii mei”. Ei bine, asta era cu ceva timp în urmă dar lucrurile nici astăzi nu sunt chiar acolo unde trebuie să fie cu adevărat. Critica este bună, chiar minunată pot spune, dacă este fundamentată și onestă. Știi treaba aia cu „fă urechile pâlnie”. Cam așa! Niciodată nu vei ști de unde vine o chestie fulgerătoare ce poate schimba în bine afacerea ta.

Și că tot vorbim despre acest personaj remarcabil George  Bernard Shaw, tot el spune că … „Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.” Nimic mai adevărat. Răspunderea, mama ei de răspundere, cum spuneam cu ceva timp în urma (pentru cititorii noștri fideli)

Sau … „Experiența ne învață că oamenii nu învață mai nimic din experiență.” Wow! Treaba asta trebuie mereu să ne dea de gândit, oricât de sus sau de jos am fi, pe orice organigramă profesională sau socială.

Morala episod ului de astăzi este despre cum știi să asculți și cum procesezi informația pentru afacerea ta. Este foarte simplu să fii șef, dar extrem de dificil să fii un lider adevărat. Pentru asta trebuie să înveți mereu despre asumarea criticii antreprenoriale. Este despre tine și afacerea ta! Este despre încrederea în oamenii care au curajul de a spune ceva, documentat, obiectiv și constructiv. Atât!

Suntem echipa Geseidl și împreună cu tine căutăm soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România. Nu este greu, nu este imposibil. Trebuie doar să concentrăm pe acțiuni cu adevărat importante.

www.geseidl.ro

Despre noi

geseidl logo

Soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor în România

Geseidl Consulting Group

Str. Ana Ipătescu, Nr. 20, Cod 100337,
Ploiești, Prahova, Romania

Copyright ©2017-2024 Geseidl Consulting Group. Toate drepturile rezervate.