E-TVA și notificările de conformare: De ce este esențială prudența – Recomandările colegei noastre, Florina Chițu, Consultant senior Geseidl Consulting Group
Deși sistemul e-TVA se află încă în fază de testare până la jumătatea anului 2025, iar notificările de conformare emise de ANAF nu sunt încă obligatorii, incertitudinea legislativă din jurul aplicabilității acestora ridică semne serioase de întrebare. În acest context, colega noastră, Florina Chițu, Consultant senior la Geseidl Consulting Group, recomandă o atitudine prudentă și proactivă din partea tuturor contribuabililor.
„Lipsa unor clarificări ferme privind momentul de la care trebuie răspuns efectiv la notificările e-TVA nu trebuie interpretată ca o permisiune de a ignora comunicările ANAF. Din contră, sfatul nostru este să tratăm aceste notificări cu maximă seriozitate încă de pe acum”, subliniază Florina Chițu.
Ce știm până acum?
Începând cu 1 iulie 2025, răspunsul la notificările de conformare devine obligatoriu pentru contribuabilii care aplică regimul normal de TVA, respectiv cu o lună mai târziu pentru cei aflați în regimul de TVA la încasare. Totuși, există neclarități privind primul decont vizat, iar legislația actuală nu precizează clar dacă notificările din iulie (pentru decontul lunii mai) vor genera obligații sau nu.
„Sunt aspecte nedefinite clar în legislație. Tocmai de aceea, este mai bine să fim proactivi decât reactivi. Răspunsul la notificări, chiar și în această fază de testare, poate demonstra buna-credință a contribuabilului și poate preveni posibile complicații ulterioare”.
În concluzie, perioada de testare a sistemului e-TVA nu trebuie tratată ca o perioadă de relaxare, ci ca o oportunitate de adaptare și ajustare la un sistem care va deveni în curând obligatoriu. Prudența și vigilența sunt esențiale pentru a evita eventuale sancțiuni sau blocaje administrative după 1 iulie 2025”, încheie Florina Chițu.
Geseidl Consulting Group
CECCAR #1 Prahova · CAFR Rating A · ANEVAR · CCF #233 · ISO 9001:2015
Află mai multe despre noi →
